Doctorat

UTCB \ Doctorat

Studiile universitare de doctorat sunt organizate în următoarele etape:

Programul de pregătire universitară avansată se dezvoltă în primul semestru al programului de doctorat și constă în studierea a trei discipline obligatorii (DO1 – Discipline de pregătire complementară, DO2 – Discipline de pregătire tehnică generală şi DO3 – Discipline de pregătire tehnică de specialitate) care asigură cunoștințe suplimentare necesare studiilor universitare de doctorat dar și o viziune unitară și aptitudini de management în dezvoltarea programelor de cercetare științifică. Disciplinele se aleg de către studentul doctorand la recomandarea conducătorului de doctorat, pentru a-i fi utile ulterior în programul de cercetare științifică. La sfârșitul programului de pregătire universitară avansată studentul doctorand prezintă un Proiect al Programului de Cercetare Științifică. Acesta grupează intențiile și modul de desfășurare prezumtiv al etapei de cercetare științifică, cu prezentarea disciplinelor elective, a rapoartelor de doctorat dar și a modului de dezvoltare al tezei de doctorat. Proiectul Programului de Cercetare Științifică se susține în departament, acesta fiind evaluat de o comisie de specialitate, după care ulterior se înaintează secretariatului Școlii Doctorale

Programul de cercetare științifică este organizat individual pentru fiecare student doctorand pe o perioadă de sapte semestre și constă în:

Teza de doctorat se realizează la sfârșitul programului de cercetare științifică și cuprinde elementele principale ale documentării și cercetărilor realizate de studentul doctorand sub îndrumarea conducătorului științific. Teza de doctorat se poate realiza și în co-supervizare sau co-tutelă pe baza unui acord al instituțiilor din care fac parte ambii conducători de doctorat.

Pe parcursul programului de cercetare ştiintifică, dar şi pe întreaga durată a studiilor universitare de doctorat, studentul doctorand trebuie să publice articole ştiinţifice în reviste de specialitate, la conferinţe nationale şi internaţionale, ȋn tematica tezei de doctorat și cu afilierea la UTCB.

Studenții – doctoranzi trebuie să respecte cerințele minime de publicare stabilite prin Ordinul Ministrului Educației privind aprobarea standardelor minimale pentru acordarea titlului de doctor, corespunzătoare domeniului de doctorat.